"Capul copilului nu este un vas pe care să-l umpli, ci o făclie pe care s-o aprinzi astfel încât mai târziu să lumineze cu lumină proprie " Plutarh

Joacă-te isteţ

revistă de informare şi formare editată de "Asociatia Parintilor din Bucuresti"

Gânduri bune

Explozia de bucurie prilejuită de apariţia primului număr al acestei reviste, ne umple pe toţi de voioşie, dorinţă de bine şi frumos.

Mulţumim tuturor celor care ne-au încurajat şi au făcut posibilă această clipă şi în special tuturor care au avut răbdare.

Pentru că acest proiect este încă în faza de muguraş, sperăm al unei minunate flori pe care cu toţii aşteptăm să o vedem în deplinătatea frumuseţii sale, haideţi să poposim câteva minute împreună pentru a-l alinta şi a-i ura BUN VENIT.

Sperăm să simţiţi acea sete de cunoaştere şi apreciere a luminii care ne înconjoară pentru a înţelege mesajul nostru.

Proiectul "JOACĂ-TE ISTEŢ" îşi propune să abordeze clipele pe care le petrecem împreună pe această planetă dintr-un alt punct de vedere şi anume, din cel al bunătăţii şi binelui trecute prin prisma creativităţii şi isteţimii.

Aşa cum nevăzuta rază de lumină ne încântă privirea atunci cînd se lasă admirată sub forma unui curcubeu la trecerea prin mii şi mii de stropi de ploaie, aşa şi noi vom încerca să vă prezentăm culoarea neutră a vieţii de zi cu zi  într-o altă formă şi dimensiune.

Pentru că acest proiect este unul ce se va dezvolta în comun, vă invităm să vă alăturaţi gîndurilor şi demersurilor noastre, pentru a creea o comunitate plină de esenţă ca un minunat stup în care harnicele albinuţe să poată beneficia atât de rodul muncii căt şi să poată oferi colectivităţii din propria experienţă şi cunoaştere.

În paginile acestei reviste ne propunem să găsiţi teme diverse, de interes atât pentru părinţi şi educatori,  cât şi pentru profesionişti din domeniul educaţiei şi sectoare conexe.

Cum niciodată nu am avut pretenţia de a fi unici, cei mai... şi aşa mai departe, noi doar vă spunem că existăm şi dorim ca asemenea nouă, fiecare să încerce să pună o cărămidă la acest proiect educaţional care este pornit din inimă şi nu se bazează decât pe speranţa că este util şi folositor măcar încă unei persoane în plus.

Vă invităm să arătăm celor nepăsători că o mână de oameni sufletişti pot face mult.

Cu multă dragoste al dumneavoastră,
Nicu Tătăranu

Sus

S
I
D
E

M
E
N
U
Casa Retro Menu

Pagina principala


Magazin online


Forum