"Capul copilului nu este un vas pe care să-l umpli, ci o făclie pe care s-o aprinzi astfel încât mai târziu să lumineze cu lumină proprie " Plutarh

Joacă-te isteţ

revistă de informare şi formare editată de "Asociatia Parintilor din Bucuresti"

La fel dar atât de diferiţi

In fiecare societate normalitatea este stabilită cel mai simplu, de majoritate. Şi totuşi....

Am citit cândva un articol despre un concurs la care participau  automobile antebelice. O notă specială a fost pusă de reporter faptului că a existat o separare clară între cei ce aveau maşini scumpe şi cei ce aveau maşini populare deci mai ieftine lucru care a marcat nefavorabil acţiunea. Evident manifestarea era dedicată automobilelor, care  erau o istorie vie a tehnicii şi nici decum o etalare a orgoliilor proprietarilor.

Ştiaţi că pe lângă tradiţionalul Paris-Dakar  s-a organizat un maraton al nevăzătorilor în Maroc?

La o grădiniţă a fost transferat un copil de la  o unitate  unde  fusese permanent bătut de ceilalţi copii. Acum la rândul lui, îi agresa pe noii colegi.

Un bun prieten mi-a povestit cum a încercat o noapte întreagă să explice unor tuaregi cum trăiesc oamenii la Veneţia.

Aş putea înşira o mulţime de cazuri dar nu asta este prioritar. Fiecare dintre noi  trăim într-o societate, egal dacă este pe nisip sau pe apă dacă cei ce ne înconjoară au  sau nu grame de aur la vedere sau dacă cei care fac sport sunt dependenţi de un scaun cu rotile sau nu.

Am cunoscut mulţi copii şi adolescenţi din  centre speciale, mulţi abandonaţi de părinţi, care încercau la vârsta majoratului  să –şi găsească un rost. Am cunoştinţă şi de cazuri în care părinţii vin să-şi recupereze copii abandonaţi pentru ca mai apoi să-i pună la „muncă”.

Vedem eforturile ce se depun  pentru toţi cei ce pe nedrept sunt marginalizaţi de societate dar câţi oare merg până la capătul firului pentru a înţelege de ce s-a ajuns la această situaţie. Asemenea poveştii cu broscuţa din fântână, mulţi se mulţumesc să facă ceva pentru a ameliora situaţia, pentru a o cosmetiza, nicidecum pentru a încerca să o analizeze la rădăcină.

Toţi suntem la fel. Toţi ne naştem, trăim şi avem o menire. Unii îşi consumă viaţa scăldându-se în alcool, alţii sfidează imposibilul scriind cărţi de mare valoare informaţională fiind ţintuiţi într-un scaun (Stephen W. Hawking, considerat cel mai mare fizician de la Einstein încoace). Unii îşi abandonează copilul pentru că nu vor să –şi asume responsabilităţi, alţii îşi dedică viaţa pentru a acorda propriului copil sau altora speranţa de bine, de acceptare a acestora în societate.

Pentru că suntem fiinţe cerebrale, îmi place să cred că existăm pentru a evolua spiritual şi nu pentru a ne perpetua speţa pentru a domina. Cineva spunea că dacă nu ne lăsăm copii în faţa calculatorului vom dispare asemenea dinozaurilor care nu s-au mai putut adapta condiţiilor de la un moment dat. Nu judec puterea de adaptabilitate a nimănui.

Şi pentru că tot existăm haideţi să vedem de ce unii par altfel decât alţii.

Cu ceva timp în urmă, am văzut la televizor un tânăr care îşi dădea examenul de bac acasă în prezenţa unei comisii. Nu starea fizică a tânărului era importantă cât dorinţa sa de a fi la fel ca ceilalţi, dorinţa sa de a izbuti. O cruce făcută cu o oarecare greutate ne-a făcut să-i aflăm  sursa puterii şi lumina care debordau pe faţa sa.

În partea cealaltă a normalităţii în care trăim, un interviu cu un tânăr care aştepta rezultatul bacului pentru a beneficia de maşina promisă de părinţi în cazul în care trece examenul. Din păcate  acest tip de părinţi nu vor găsi probabil timp pentru a citi aceste rânduri fiind  interesaţi de ce performanţe va face puiul lor în noua limuzină. Mă întreb, oare dacă cel ce a luat interviul a realizat ce mesaj transmite. Ca să fiu clar, nu faptul că un tânăr primeşte cadou o maşină este problema ci asocierea acestui moment cu obţinerea unei note de trecere la un examen până la urmă de cultură generală.

Doi tineri care trăiesc în acelaşi timp, în aceaşi societate şi care au fiecare o menire.

Vom încerca în această rubrică să explicăm că indiferent de performanţele fizice, psihice, spirituale, toţi copii sunt egali. Tuturor trebuie să le acordăm dragostea, compania , experienţa noastră. Fiecare copil are personalitatea sa şi un univers în care trăieşte. Dacă noi ca adulţi, ca părinţi, vom putea găsi poarta de intrare în acest univers şi vom avea curajul să păşim înăuntru pentru a-l înţelege, atunci multe din probleme se vor rezolva. Ţine numai de noi să ne dezvoltăm capacitatea  de a simţi, a iubi şi de a transmite copiilor noştri mesajul adevărat al existenţei noastre.

Dorim ca această rubrică să se transforme într-un forum în care  părinţi şi specialişti, cei ce pot ajuta, să-şi împărtăşească din experienţa proprie.  Manifestările, simptomatica şi abordările pentru diverse categorii de probleme pe care copii le manifestă încă de la naştere datorită eredităţii sau sunt nevoiţi să şi le înglobeze în comportament  pentru a supravieţui, aici cauza fiind exterioară personalităţii lor, să fie teme la care să încercăm împreună să  participăm  pentru a ajuta cu căt de puţin pe cei ce, din varii motive, nepierzându-şi speranţa, aşteaptă câteodată disperaţi un răspuns.

Sus

S
I
D
E

M
E
N
U
Casa Retro Menu

Pagina principala


Magazin online


Forum