"Capul copilului nu este un vas pe care să-l umpli, ci o făclie pe care s-o aprinzi astfel încât mai târziu să lumineze cu lumină proprie " Plutarh

Joacă-te isteţ

revistă de informare şi formare editată de "Asociatia Parintilor din Bucuresti"

Pagina ONG-urilor

O broscuţă  trăia într-o fântână părăsită. De multe ori privea în sus şi vedea un cerc care era când luminos, când întunecat. Aflase de la alte broscuţe că acela era cerul. Într-o vreme a început să plouă. După câteva zile de ploaie, apa din fântână a crescut şi broscuţa a putut sări afară. Atunci a văzut că cerul nu era un simplu cerc.

Cu siguranţă că mulţi dintre noi ştim această poveste şi chiar de multe ori am fost în situaţia broscuţei. Dar oare câţi dintre noi şi-au dorit să vadă mai departe de atât şi câţi ne-am mulţumit să privim cerul  ca pe  un simplu cerc?

Câţi dintre noi însă s-au gândit  unde se afla cel ce povestea istoria broscuţei? Oare el cum vedea cerul? Era lângă fântână sau pe un vârf de munte, ori poate pe lună sau cine ştie unde. Pentru că de multe ori lucrurile ni se par grele, câteodată credem noi chiar imposibil de rezolvat, ne mulţumim să ne uităm în sus să vedem un cer gri întunecat.

Haideţi împreună  prin intermediul acestui proiect să ne reunim într-o minunată familie care să aibă un nobil scop, acela de a vedea altfel viaţa, încercând în acest fel să demonstrăm copiilor noştri că nu mai există generaţii de sacrificiu.

Am aşteptat în primii ani după  schimbările din decembrie '89, ca lucrurile din domeniul educaţiei  să revină încet încet la normalitate, însă prea puţin s-a întâmplat. Cei ce ar fi putut face ceva nu au mai avut nici un interes.

Dascăli nemulţumiţi de raportul ce primesc pentru ce oferă, s-au mutat (rar) în stradă visând să obţină “o felie de pâine” în plus dintr-un buget schilod şi rău gestionat care, să nu uităm, vine de la noi cei care teoretic aşteptăm (ca pe americani în ’44, ei venind totuşi până la urmă după o jumătate de veac) ca statul să ne educe copii.
 
V-aţi întrebat cu siguranţă ce au făcut copii noştri în acest timp. Dar oare noi  ce-am făcut  ca să suplinim toate lipsurile şi  inerţia sistemului? Fetiţa mea născută în ‘89 are 18 ani şi are dreptul să poată să se pregătească pentru a putea face parte din generaţia care va decide viitorul acestei ţări. Câţi dintre noi conştientizăm că aceşti tineri au fost ţinuţi în continuare într-un spectacol prost de circ, în care diverşi ”acrobaţi” au jucat în faţa noastră clasicul joc Sus –Jos.

Peste câtva timp se vor face 20 de ani în care am fi putut ajunge departe ca naţie. Sunt convins că înţelegem cu toţii că România există şi va exista prin copii şi tinerii noştri indiferent dacă mai sunt aici sau au plecat. Timpul, această noţiune de multe ori abstractă şi relativă pentru mulţi, nu poate fi cumpărat  pentru a fi înlocuit şi de aceea, fiecare clipă pierdută ne costă şi ne va costa mult.

Iată de ce încerc să atrag atenţia că puterea de a decide cum ne educăm copii stă în mâinile noastre.

In ultimii  ani m-am întrebat inutil în starea de fapt existentă la noi, cine trebuie educat primul: copilul sau părintele, care sunt priorităţile? Adevărul  nu poate fi  ocolit. Trebuie avut în vedere însă şi faptul că nimeni nu are răbdare şi interes să ne aştepte să ne schimbăm conceptele şi filozofia, chiar dacă acum suntem integraţi în sistemul global European.

Am observat că durata implementării unui concept nou în România  durează imens datorită anchilozării mentalităţii. Multe voci au spus că nu avem nevoie de importul civilizaţiei de la vecinii noştri europeni pentru că avem şi noi tradiţiile noastre. Parţial adevărat dar nu şi în cazul educaţiei. În timp ce într-o mică comunitate rurală din occident primăria alocă circa 20000 euro pe an numai pentru consumabilele necesare într-o şcoală, la noi cei care împart cireaşa de pe tort alocă bani  în mod special pentru retencuirea anuală a pereţilor  şi pentru schimbarea geamurilor.

Va veni clipa când părinţii contribuabili nu vor mai fi de acord ca banii lor să se ducă în spoieli anuale de proastă calitate. Depinde numai de noi ca şi societate civilă să grăbim momentul când celebrul fond al clasei va dispare şi copii noştri, de acum cetăţeni europeni, vor  beneficia de  aceleaşi condiţii ca şi colegii lor din vestul Europei.

Iată de ce ASOCIAŢIA PĂRINŢILOR DIN BUCUREŞTI doreşte, alături de celelalte entităţi care efectiv fac ceva bine în acest sens, să pună umărul pentru a mai ridica nivelul de înţelegere şi acceptare al educaţiei, indiferent de mediul social sau vărsta la care se adresează.

Dacă lupta cu sistemul este dificilă şi poate de lungă durată, obligaţiile noastre faţă de copii sunt imediate şi nu trebuie solicitate de la nici un  funcţionar.

Ideal ar fi ca un cuplu să  ştie că obligaţiile pornesc înainte de naşterea puiului şi că, în nici un caz, o jucărie nu se cumpără doar de ziua de naştere sau o aduce Moş Crăciun. Trebuie eliminată greşala de a considera cumpărarea unei jucării o cheltuială. Ea este 100% investiţie în copii noştri, în viitorul naţiei noastre.

Va veni şi vremea când întreprinzătorii vor afla că se câştigă mai bine cu o ludotecă decât din vânzarea jucăriilor inutile. Pentru ştiinţa dumneavoastră, în COR această meserie încă nu există.

Echipa noastră a început de mult să sprijine părinţii în greaua misiune pe care o au. Fie că o facem  prin consiliere sau recomandând produse cu înalt nivel ludic, încercăm să ne facem utili şi pe mai departe. Nu susţinem nici că suntem singurii care…, nici că suntem cei mai buni… Susţinem doar că existăm şi că ne dedicăm din toată inima acestui scop.

In paginile acestei reviste vom încerca să vă oferim informaţie. Cu toate că în ziua de azi informaţia se plăteşte, nu va trebui  decât să vă plătiţi timpul necesar citirii unor rânduri care vă vor reţine atenţia şi interesul.Vă vom prezenta de asemenea şi alte proiecte ale unor  organizaţii care au activităţi puse în slujba copiilor şi a educaţiei.

Uşa noastră este deschisă oricui poate, vrea sau se pricepe pentru a fi alături de noi în multele proiecte pe care le avem. Contează  mai puţin calificarea sau statutul social al fiecăruia dintre noi, cel mai important este să doriţi să faceţi ceva din inimă. Şi vă asigurăm că avem nevoie de sprijin.

De mare ajutor ne vor fi şi părerile dumneavostră, în special critica constructivă.

Haideţi să facem BINE acest lucru împreună.

Al dumneavoastră,
Nicolae Tătăranu
Preşedintele Asociaţiei Părinţilor din Bucureşti

Sus

S
I
D
E

M
E
N
U
Casa Retro Menu

Pagina principala


Magazin online


Forum